A fost un weekend lung. Cea de-a treia Vânătoare de Fotografii a avut foarte multe înscrieri, drept pentru care a trebuit să împărțim participanții în două zile, atât sâmbătă cât și duminică.
A treia ediție a Vânătorii de Fotografii, jocul nostru de creativitate fotografică, a avut parte în studioul prietenilor noștri de la F64, unde participanții au putut învăța să folosească lumini, prin practică, împreună cu 3 modele ce au pozat pentru ei.
Încă de dimineață, după ce am văzut toate lucrurile faine care erau în studioul de la F64 și după ce Cătălin Lăzăroiu, trainerul nostru de lumini ne-a povestit mai în detaliu planurile sale, am simțit că urmau două zile pline dar la finalul cărora ne vom fi distrat și văzut multă creativitate. Și așa a fost.
Am avut peste 60 de participanți în cele două zile, care ne-au surprins cu creativitatea lor debordantă și cu spiritul lor de echipă. La fel ca și la celelalte două ediții ale Vânătorii de Fotografii, au existat echipe de 3 persoane, iar Banda Foto i-a sfătuit pe participanți să creeze echipe cu fotografi până atunci necunoscuți, ceea ce mulți dintre ei au făcut.

În total, noi ne-am distrat, participanții s-au distrat și, sperăm noi, au legat noi prietenii și au găsit noi perspective creative.
Mai multe poze de la eveniment gasiti pe contul nostru de Facebook.
Premierea va avea loc duminca, revenim cu detalii in acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu